DIYpedia
lifestyle

Drenaj Exterior Demisol

Proiect postat de lifestyle

7238
Vizualizări
Drenaj Exterior Demisol

Nivel Dificultate
Foarte simplu

Timpul Necesar
8 ore

Bugetul Necesar
500 RON - 600 RON

Evaluare Utilizatori

Votul utilizatorului
 
5.0 (2)

Realizarea drenajului exterior la un demisol. Cum se realizeaza un drenaj exterior la un demisol

Etapa 1 — Detalii

Vreau sa va dezvalui in acest proiect realizarea unui drenaj perimetral pe exteriorul demisolului la casa pe care o construiesc.

Desi solul in zona in care construiesc este foarte nisipos si adecvat constructiei unui demisol pentru ca dreneaza foarte rapid apa, am ales ca masura de siguranta sa realizez si un drenaj exterior in jurul demisolului.

Operatiunea de realizare a drenajului este relativ simpla, ea presupune saparea unui sant de dren in jurul talpii de fundare, Amplasarea tubului de dren inglobat intr-un strat de sort sau refuz de ciur, conectarea tubului de dren la o sursa de evacuare, in cazul meu un camin dedicat colectarii apei drenate.

 

In pasii care urmeaza va voi detalia toata operatiunea de realizare a drenajului.

Etapa 2 — Schite

Principiul dupa care m-am ghidat in realizarea drenajului a fost urmatorul:

 

Dupa realizarea hidroizolatiei si termoizolatiei demisolului am montat o membrana HDPE (membrana cu crampoane). Apa rezultata din precipitatii se va prelinge pe aceasta membrana si va fi canalizata spre tubul de drenaj. Tubul de drenaj va prelua apa rezultata si o va canaliza spre gura de evacuare care in cazul meu e un camin de drenaj.

 

De ce am ales camin de drenaj ? Nu am avut alta solutie ?

 

Nu prea. Am fost nevoit sa realizez un sistem de drenaj exterior cu "pompare fortata". Daca terenul meu era in panta as fi avut solutia sa elimin apa drenata intr-o rigola exterioara insa cum terenul meu este perfect plan singura solutie a fost sa captez toata apa drenata in camin si sa o pompez spre exterior cu ajutorul unei pompe submersibile dotata cu plutitor.

 

 

Etapa 3 — Sant drenaj

Am inceput realizarea drenajului exterior prin saparea locasului in care urmeaza sa amplasez caminul de colectare. Caminul va fi amplasat la un colt al casei.

Adancimea acestui loc am calculat-o la aproximativ -60cm de la cota fundatiei.

Caminul pentru colectarea drenajului va avea baza mai jos decat cota fundatiei pentru a creea o coloana de apa suficienta pentru astfel incat pompa submersibila sa fie imersata in intregime si plutitorul pompei sa declanseze evacuarea apei drenate.

 

Dupa saparea locului pentru camin am trecut la saparea santului pentru tubul de dren. Santul l-am sapat la o latime de aproximativ 30-40cm (cat o latime de lopata) perimetral in jurul demisolului. Adancimea santului am sapat-o suficient astfel incat tubul gofrat sa fie asezat pe un pat de sort si foarte important - cu respectarea panteri de scurgere.

 

Un lucru foarte important la aceasta etapa este determinarea pantei spre caminul de dren.

Panta am determinat-o impartind traseul drenat in doua directii opuse.

Astfel, am calculat coltul opus al casei (coltul opus caminului de dren) ca fiind cel mai inalt punct si de acolo am plecat cu panta spre caminul de dren, pe 2 directii opuse, perimetral in jurul casei.

 

Panta am stabilit-o la 2% din lungimea traseului, pe ambele directii - spre caminul de dren.

 

Etapa 4 — Membrana HDPE

Pentru a continua efectuarea drenajului exterior la demisol trebuie sa finalizam operatiunea de hidroizolatie si termoizolatie (dupa caz) incheiata cu montarea membranei HDPE.

 

Consultati Hidroizolarea Demisolului

 

Membrana HDPE am montat-o pana in santul de drenaj sapat langa talpa de fundare, realizand un fel de cuva.

Etapa 5 — Patul de Pietris

Pentru a nu aseza tubul de dren direct pe pamant riscand colmatarea rapida a lui, trebuie sa realizam un pat din pietris pe post de suport.

 

Am utilizat refuz de ciur (cat mai curat posibil) pe care l-am asezat pe fundul santului de dren. In timpul acestei operatiuni m-am asigurat ca respect panta de 2% pentru intregul traseu.

 

In locul refuzului de ciur se pot utiliza si diverse alte sorturi, eu am ales refuzul de ciur din considerente ce tin de pret.

 

NU se va utiliza piatra concasata pentru ca aceasta prezinta colturi si poate deteriora tubul de dren.

 

 

Etapa 6 — Pregatirea tubului de dren

Inaintea de pozarea tubului de dren in jurul demisolului el trebuie invelit intr-un material protector pentru a preveni colmatarea. Cel mai uzual material este geotextilul gasit in comert la majoritatea furnizorilor de materiale de constructii.

 

Eu am ales o solutie putin mai "eleganta" si am cumparat din SUA un sul de material sintetic special pentru tuburi de dren.

Materialul utilizat de mine e un fel de "ciorap" care se trage peste tubul de dren.

 

Daca nu veti proteja tubul de dren cu geotextil sau un material special pentru aceasta aplicatie veti risca foarte mult colmatarea intregului sistem de drenaj. Sub nici o forma nu faceti abstractie de acest aspect, veti evita astfel cheltuieli foarte mari cu sapaturile ulterioare si inlocuirea tubului de dren.

Etapa 7 — Pozitionare tub

Dupa pregatirea tubului de drenaj si invelirea lui in geotextil, l-am amplasat cu grija pe patul de pietris, perimetral in jurul demisolului. Am manipulat tubul cu foarte mare grija pentru a preveni fisurarea lui.

 

Peste tubul montat am adaugat un alt strat de refuz de ciur. Aceasta operatiune am efectuat-o precaut cu ajutorul unei galeti.

 

Am ales sa "torn" un strat de refuz de ciur manual peste tubul de dren deoarece urmeaza sa aduc un buldoexcavator care va completa umplutura de refuz in jurul demisolui. Pentru a nu risca fisurarea sau compromiterea totala a tubului, am amplasat un strat de "siguranta", manual, peste tubul de dren.

 

Etapa 8 — Camin Drenaj

Pentru colectarea apei drenate am utilizat un camin format dintr-un corp gofrat, un capa din PVC la partea inferioara si un capac de polipropilena la partea superioara.

 

La partea inferioara am montat pe interiorul caminului garnitura aferenta, am lubrifiat zona cu un lubrifiant specific si am introdus capacul de etansare.

 

Caminul l-am montat pe un pat de nisip verificand planeitatea orizontala cu ajutorul unui boloboc.

 

Ulterior, caminul a fost perforat pentru introducerea tubului de dren.

Etapa 9 — Umplutura finala

Dupa finalizarea sistemului de drenaj exterior am contractat un utilaj pentru a realiza umplutura finala in jurul demisolului.

 

S-a umplut prima data cu refuz de ciur pe o inaltime de aproximativ 60-70 cm apoi am completat cu pamant pana la nivelul cotei naturale a terenului.

 

E foarte important la aceasta operatiune sa protejati membrana HDPE montata pe peretii demisolului de smulgere. Impingerea refuzului de ciur si a pamantului se va efectua cu foarte mare grija.

 

Pentru realizarea acestui proiect ai nevoie de urmatoarele

Scule si Unelte Necesare
  • lopata
  • galeata
  • boloboc
Materiale Necesare
  • geotextil
  • tub gofrat
  • camin drenaj
  • refuz de ciur

Discutiile Proiectului
Pentru a participa la discutii sau vota proiectul te rugam sa te autentifici
 
 
 
Nu exista discutii pentru acest proiect